"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada decembrie 2020 - mai 2022", se precizează într-un comunicat de presă transmis de DNA.
DNA informează că, în urma obţinerii autorizărilor legale de la instanţă, în cursul zilei de vineri au fost efectuate percheziţii în patru locaţii dintre care una este sediul DSVSA, iar restul domiciliile sau sediile unor persoane fizice şi juridice situate pe raza judeţului Botoşani, precum şi la domiciliul unei persoane fizice din Bucureşti.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.