Liliana Florentina Gîdea a fost adusă la DIICOT miercuri, pentru a asista la percheziția informatică pe care procurorii o fac asupra aparatelor IT reținute de anchetatori, a anunțat Realitatea Plus.
DIICOT susține că femeia se află într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare. Ea a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.
Femeia a accesat și distribuit materiale scrise si video în care apar scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători teroriști.
De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, femeia a promovat însemnele şi activităţile unei organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia, scria Agerpres, în noiembrie 2022.
Femeia a fost trimisă în judecată de DIICOT și în octombrie 2021, sub aceleași acuzații, dar atunci a fost condamnată la închisoare cu suspendare.