La descinderi au participat poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, Serviciului Criminalistic şi luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai Biroului pentru Protecţia Animalelor.
"În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două arme neletale, supuse autorizării, deţinute fără drept, un exemplar de vânat din specia fazan şi un câine din rasa ogar. De asemenea, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân", transmite IPJ Argeş într-un comunicat.
Poliţiştii efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti.