„Nu pot să fiu fericit când primesc la Primăria Buzău şi pe numele meu acasă suspiciunea de fraudă şi suspendarea tuturor plăţilor pe finanţările europene pe care le avem la Buzău”, a afirmat primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, la un eveniment dedicat Zilei Poliţiei Române.
"Când vin acele plângeri penale împotriva mea să aveţi mult mai multă atenţie. Mi-am asumat un risc pentru că în general este o teamă şi faţă de uniforma dumneavoastră albastră şi faţă de nprocurori", a mai afirmat edilul, adresându-se șefilor Parchetului și Poliției din Buzău.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care procurorii DNA au desfăşurat cercetări privind proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, dosar care a fost ulterior clasat. Ca reacție, prim procurorul a explicat că a respectat legea.