"La momentul acesta, informaţiile oficiale confirmate de autorităţile din Italia pe care le-am primit primit astăzi sunt următoarele: Curtea de Apel Bari a decis predarea domnului Ionel Arsene autorităţilor din România. Hotărârea aceasta nu este una definitivă, ea poate fi atacată cu apel, însă, la acest moment, la această etapă, conform deciziei instanţei din Bari, fostul preşedinte va trebui să execute în penitenciarele din România o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni de închisoare", a afirmat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.
Gorghiu a amintit că Arsene a fost condamnat definitiv pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.
"Din 2020 până astăzi au fost aduse în România 2.607 persoane faţă de care era dispusă urmărirea internaţională. Anul acesta, de la 1 ianuarie până la 10 octombrie 2023, au fost aduse în ţară 621 de persoane faţă de care a fost demarată o procedură, 17 au fost în baza extrădării întoarse în ţară, 604 în baza unui mandat de arestare la nivel european. E la fel de important să înţelegem că decizia aparţine instanţei din statul în care este găsit fugarul", a mai spus ministrul Justiţiei.
Arsene a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la a 6 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție.