Miliardarul acuza un jurnalist și publicația Financiarul de defăimare pentru un articol scris în anul 2010, referitor la averile mai multor personalități române și datoriile acestora către statul român, printre care se număra și Ion Țiriac.
„În hotărârea de cameră de astăzi în cazul Țiriac (cererea nr. 51107/16), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, că nu a existat «nicio încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția europeană a drepturilor omului».
Curtea a constatat în special că, întrucât articolul a fost un amestec de judecată de valoare și a susținut declarații bazate pe fapte, nu a avut niciun efect negativ perceptibil asupra vieții reclamantului și, întrucât nu a fost scris cu rea-credință, constatarea instanțelor interne în favoarea jurnalistului și publicației fuseseră în conformitate cu Convenția”, se arată într-un comunicat emis marți de CEDO.
Reamintim că, în anul 2010, un jurnalist de la ziarul național Financiarul a publicat un articol intitulat „Cincisprezece multimilionari și datoriile lor de un sfert de miliard de lei către stat – Rețeta succesului în afaceri este garantată atunci când afacerile sunt finanțate din fonduri publice sau nu se plătesc taxele”.
Articolul se referea la datoria față de stat a celor 15 cei mai bogați oameni din România și includea fotografia lui Țiriac. Potrivit articolului, doar două persoane enumerate datorau mai mult decât Ion Țiriac.
„În articol se spunea că averea sa de 900 de milioane de euro „nu a fost suficientă pentru a acoperi găurile rămase în bugetul statului de către partenerul său… societatea MECB SRL, care datorează Statului 5.586.833 lei”, arată CEDO.
O altă datorie a firmelor în care este implicat Ioan Țiriac este de 312.637 lei prin UCSR SA.
„Milionarul are datorii suplimentare tot prin societatea PAM SA”, și a sugerat că fiscul „numără datoriile companiilor închise în timp ce milionarii numărau banii din conturile lor personale offshore”, se arăta în articolul din 2010.
Jurnalistul a adăugat că, dacă nu ar fi fost deja „de ajuns să nu-și mai plătească datoriile către stat, marea majoritate a oamenilor de afaceri au fost conectați direct la contractele de achiziții publice”.
Țiriac a intentat un proces împotriva jurnalistului și împotriva holdingului ziarului. El a susținut că articolul a fost defăimător în privința lui și a companiilor în care era implicat și a pretins 130.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, deoarece articolul îi încălcase drepturile la imaginea personală, la onoare și la demnitate. El a susținut, în plus, că jurnalistul nu a reușit să ofere cititorului informații clare și exacte. El a subliniat numeroasele presupuse falsuri din articol, respingând multe dintre afirmațiile de fraudă financiară împotriva sa.
Cauza a fost respinsă de Tribunalul București cu referire la jurisprudența Curții privind libertatea de exprimare a jurnalistului. Instanța a afirmat că jurnalistul a acționat cu bună-credință și că articolul a fost o combinație de declarații bazate pe fapte și judecăți de valoare. Reclamantul a făcut recurs. În 2015, Curtea de Apel București a respins recursul, reținând că articolul, care avea legătură cu clasamentul anual al românilor înstăriți publicat de Financiarul, viza o chestiune de interes public, adică datoriile pe care bogații le-ar putea avea față de stat.
CAB a făcut referire la jurisprudența Curții privind echilibrul care trebuie realizat între dreptul la viață privată al unei persoane și dreptul la libertatea de exprimare al unui jurnalist. Reclamantul a depus un recurs, care a fost respins, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând că instanța inferioară a interpretat și aplicat corect normele naționale și internaționale relevante.
Motivarea CEDO
„Întrucât articolul se referea la activitățile și practicile de afaceri ale unora dintre cei mai bogați români și efectul acestora asupra sistemului de colectare a impozitelor publice, Curtea este convinsă că acesta era de interes public. CEDO a fost de acord cu instanțele naționale că articolul nu s-a referit la viața privată a reclamantului, ci mai degrabă la activitățile sale profesionale și nu se referea exclusiv la el.
Instanțele nu i-au examinat „conduita anterioară” și, prin urmare, aceasta a făcut parte din evaluarea Curții. Curtea a luat notă de constatările instanțelor naționale conform cărora articolul nu a fost ofensator și că conținutul a fost o combinație de judecăți de valoare și declarații de fapt care, având în vedere conținutul și mesajul general al articolului, au fost susținute în fapt.
Curtea a hotărât că nu a existat rea-credință din partea reporterului sau vreo repercusiune perceptibilă asupra vieții reclamantului. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat că instanțele naționale au echilibrat drepturile concurente în joc în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența Curții. Nu a existat nicio încălcare a articolului 8 din Convenție”, a explicat CEDO.
