Prima persoană pentru care ar fi intervenit prefectul este un fost coleg de școală, acuzat că a pierdut o cantitate de muniție. Matei Lupu ar fi încercat să mai ajute şi un alt suspect.
,,Prefectul LUPU MATEI folosindu-se de calitatea de reprezentant al Guvernului în teritoriu, (...) a intervenit la (…) al IPJ Caraș-Severin, (...), solicitându-i acestuia să aibă o conduită contrară combaterii infracționalității, respectiv de a interveni în bunul mers al urmăririi penale și a proteja o persoană suspectă de tăiere de material lemnos”, susțin anchetatorii.
Fostul prefect de Caraș-Severin, Matei Lupu, neagă însă acuzațiile.
,,Eu nu am sunat sa favorizez pe nimeni(...)Demnitatea mea de om m-a determinat să îmi dau demisia\"\", a sus fostul prefect.
Gruparea ar fi funcționat încă din 2017, timp în care anumite persoane ar fi fost ajutate să obțină ilegal permise de port-armă. Procurorii susțin că firma care se ocupa de atestarea celor care doreau un permis de portarmă nu ţinea, de fapt, cursurile.
,,Din probele deja administrate în cauză rezultă că acești cursanți nu numai că nu au participat la cursuri, dar nu au participat nici la ședința de mânuire a armamentului și de executare a tragerilor într-un poligon autorizat.”, arată procurorii.
Deși unii cursanți n-au călcat pe la pregătire, au luat examenele pentru că ar fi primit subiectele chiar de la angajații IPJ vizați în dosar.
Procurorii descriu și cum șeful Serviciului Arme și Muniții din IPJ Caraș-Severin, urmărit penal, ar fi cerut mită... un expressor.
)”Bă, din toată sărăcia ta care o ai după tine și ținând cont că ești unde ești, adu-ne, mă, și nouă un expressor (...) la cafea boabe, îl găsești ieftin, 50 de EURO, cât (...) o fi…”, arată procurorii în document.
Procurorii spun că un suspect din dosar ar fi folosit numele fostului ministru de Interne Mihai Fifor, pentru a intimida polițiști. Fifor nu este însă vizat în dosar.