Victima le-a spus anchetatorilor că a sunat de două ori la 112; prima dată, când bărbatul a pornit mașina, iar a doua oară, când a simțit fumul.
„Am sunat la 112 când am simțit fumul. După primul apel mi s-a trimis mesajul. L-am accesat când l-am găsit. Așteptam din clipă în clipă să deschidă portbagajul și să mă lovească din nou, nicidecum să plece și să dea foc. (...) Nu credeam că mă vă găsi cineva, acceptasem ideea că voi muri, îmi doream doar să nu ajung să simt flăcările. Deja cădeam ca într-un somn. Mă vedeam ținându-mă de mână cu fetița mea…parcă pluteam. Îmi amintesc că râdeam și ne mișcam într-un cerc,” a relatat femeia, potrivit HotNews, care citează un post TV.
Femeia le-a mai relatat anchetatorilor că iubitul său începuse să consume alcool în urmă cu mai mult de un an și că pe acest fond crizele de gelozie luaseră amploare.
Agresorul, un cântăreț de muzică de petrecere cunoscut sub numele de scenă Gicuță din Apărători,a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cântărețul de manele este acuzat că și-a închis iubita în portbagaj, a abandonat mașina pe un teren viran și i-a dat foc. Băut şi drogat, individul a dus-o pe un câmp şi şi-a pus planul în aplicare. Din fericire, tânăra nu s-a pierdut cu firea. A sunat din portbagaj la 112, iar poliţiştii au reuşit să o salveze în ultima clipă din maşina în flăcări.
Cu toate că a fost la un pas să moară carbonizată, victima a decis să-și retragă plângerea.