"La data de 26.03.2020, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală, ca urmare a sesizării Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvărşirea infracţiunii de la art. 352 ind. 1 din Codul Penal, constând în posibila omisiune a unui subofiţet jandarm de a divulga unităţii unde îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii esenţiale cu privire la intrarea în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocotagioasă", se arată într-un comunicat al Parchetului.
Jandarmul a fost testat pozitiv pentru Covid-19 joi. Bărbatul a luat virusul prin contact cu o rudă, potrivit unor investigații ulterioare.
Jandarmul a raportat imediat iar la nivelul unității și au fost luate, de urgență, toate măsurile necesare pentru izolarea atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, arată Grupul de Comunicare Strategică.
De asemenea, la nivelul unității au fost luate măsuri de igienizare și dezinfecție preventive care să asigure condițiile optime de exercitare a atribuțiilor tuturor cadrelor militare.