Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al S.C. Quadrant Amroq Beverages SRL ar fi trebuit înregistrat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, conform legii, nu la Inspectoratul Teritorial de Muncă, întrucât a fost negociat și încheiat din partea salariaților cu o federație reprezentativă la nivel de grup de unități.
Art. 143, alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social stabilește că actele adiționale și CCM se încheie în formă scrisă și se înregistrează la ITM dacă este la nivel de unitate, respectiv la MMPS dacă sunt încheiate la nivelul grupurilor de unități și al sectoarelor de activitate.
În data de 13 aprilie 2021, societatea a depus la ITM București un CCM la nivel de unitate, negociat cu o federație, respectiv Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară – SINDALIMENTA, reprezentativă la nivel de grup de unități.
În urma analizării dosarului depus, în 19 aprilie 2021, ITM București a emis adresa cu mențiuni privind înregistrarea contractului, întrucât CCM al S.C. Quadrant Amroq Beverages S.R.L. a fost negociat și încheiat din partea salariaților cu o federație reprezentativă la nivel de grup de unități. Adresa a fost comunicată către angajator în vederea intrării în legalitate, cu recomandarea de a se adresa MMPS.
În 20 mai 2021, Federația SINDALIMENTA, și nu societatea S.C. Quadrant Amroq Beverages S.R.L. care a făcut solicitarea de înregistrare a contractului, depune în completare o adresă emisă de MMPS.
Analizând documentul, ITM București a transmis MMPS, în aceeași zi, o adresă prin care s-a expus situația ivită, în vederea dispunerii pe cale de consecință de către MMPS, conform art. 143 al Legii nr. 62/2011 a dialogului social.
De altfel, MMPS a răspuns în 24 mai adresei menționate, arătând că Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară – SINDALIMENTA este reprezentativă la nivel de grup de unități, cod CAEN REV2-110, fabricarea băuturilor, fiind îndreptățită să participe la negocierea CCM la nivelul grupului de unități constituit și nu la o unitate din grupul de unități.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea ne. 62/2011, a dialogului social, la negocierea clauzelor și la încheierea CCM părțile sunt egale și libere și este interzisă orice imixtiune a autorităților publice, sub orice formă și modalitate, în negocierea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea CCM.
Totodată, MMPS menționează că nu are atribuții privind punerea în aplicare a sentinței civile nr. 21/FED/02.09.2020, opozabilitatea acesteia fiind reglementată de codul de procedură civilă.