În plus, potrivit acelorași surse, generalii Statului Paralel s-au contrazis în declarații, Coldea i-a indicat pe Dumbravă și Cocoru oamenii de legătură cu avocatul Doru Trăilă.
Din banii lui Cătălin Hideg, 100.000 de lei ar fi ajuns la Doru Trăilă și 400.000 de lei la Coldea și Dumbravă.
Schema ȘPĂGII grupării Statului Paralel: cum își împărțeau banii generalii Coldea și Dumbravă
În altă ordine de idei, potrivit unor surse, Dumitru Dumbravă a mers singur la secția 11 de poliție cu ordonanța pentru control judiciar, deși nu fusese chemat încă, așa cum impun procedurile.
PRIMELE IMAGINI cu generalii Coldea, Dumbravă și cu avocatul Doru Trăilă, după 15 ore de audieri la DNA. Generalul negru anunță că va face, astăzi, DEZVĂLUIRI
Astfel, deși polițiștii ar fi trebui să îl cheme pentru a-i stabili programul, generaul Dumitru Dumbravă s-a prezentat, vineri, din proprie inițiativă la Secția 11 de Poliție din Capitală, unde este arondat conform domiciliului. El a prezentat ordonanța pentru control judiciar și astfel s-a stabilit programul pe care trebuie să îl respecte de acum înainte. Dacă nu va respecta programul, atunci politiștii pot decide o masură mai dură în cazul său.