Fostul ministru de Interne din Guvernul Dăncilă, Nicolae Moga, a demis întreaga conducere a IPJ Olt, după izbucnirea scandalului pe marginea crimelor din Caracal, în vara anului 2019. Deşi măsura ar fi presupus o resetare a sistemului, totul a fost doar o oportunitate pentru ca o serie de oameni politici să-şi plătească nişte poliţe.
Printre „beneficiarii” decapitărilor lui Moga se numără şi Cătălin Marin Comănceanu, la acea dată şef al Poliţiei municipiului Drăgăşani din judeţul vecin, Vâlcea.
Potrivit unor surse politice, când postul de adjunct al IPJ Olt a rămas vacant, în urma crimelor de la Caracal, şefii PSD Vâlcea ar fi insistat pe lângă premierul de atunci Viorica Dăncilă să-l pună pe Comănceanu adjunct al poliţiei oltene. Totul pentru a fi plătită o „datorie” politică.
Despre ce este vorba? În data de 17 decembrie 2018, comisarul şef Cătălin Marin Comănceanu a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. În mod surprinzător, comisarul Comănceanu a demisionat din funcție, iar postul de șef al IPJ Vâlcea a rămas ocupat de Cosmin Iana, potrivit curierul.ro. Presa locală mai scria că Iana era susţinut de puterea locală, în speţă preşedintele CJ Costi Rădulescu şi deputatul PSD Eugen Neaţă, el însuşi fost ofiţer de poliţie.
Postul de adjunct al IPJ Olt ar fi o recompensă pentru Comănceanu, tocmai pentru că a renunţat la funcţia de conducere din Vâlcea, în favoarea unei persoane susţinute de conducere locală a PSD.
În trecut, Comănceanu a ocupa funcţia de şef al Poliţiei oraşului Potcoava din Olt, de unde a fost demis din motive disciplinare.
Legătura cu clanul Brătienilor
Totodată, în perioada mandatului pe care Comănceanu l-a avut în fruntea Poliţiei Drăgăşani, în municipiul vâlcean au „înflorit“ afacerile Clanului Brătianu, destructurat de DIICOT Olt, în anul 2012. Brătienii sunt romi stabiliţi la Drăgăşani, dar originari chiar din oraşul oltean Potcoava.
Schema era una destul de simplă. Capii clanului înfiinţau societăţi în Bulgaria, unde erau numiţi administratori cei cinci bărbaţi trimişi şi ei în judecată.
Astfel, membrii grupului infracţional achiziţionau importante cantităţi de zahăr şi ulei prin intermediul firmelor din Bulgaria, întocmeau facturi fictive prin care se arăta că sunt exportate, astfel evitându-se plata TVA-ului intracomunitar. În realitate, zahărul şi uleiul nu părăseau teritoriul României, fiind comercializate prin intermediul mai multor firme din ţară.
Prejudiciul adus statului a depăşit 10 milioane de euro
Membrii clanului, Bedu Brătianu, Mihai Brătianu, zis Oaie, Eugen Brătianu, Ilie Turcu și Ilie Bodorin au fost condamnați la câte 7 ani de închisoare, în timp ce Brătianu Mihai, zis Cucu, a fost condamnat la 7 ani și două luni.
Conducearea IPJ Olt, completată cu ofiţeri din Argeş
În mod la fel de surprinzător au fost numiţi şi ceilalţi şefi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Şeful IPJ Olt este un ofiţer din judeţul Argeş, comisarul şef Alin Nicolae Stan, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Argeş, fiind împuternicit din 15 septembrie 2019 să ocupe funcţia pe o perioadă de şase luni.
Acesta l-a înlocuit pe comisarul şef Vasile Armaşu, care revenit la conducerea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR.
Comisarul şef Vasile Armaşu a fost numit şef al IPJ Olt, pe 27 iulie, după ce ministrul de Interne a dispus încetarea împuternicirii inspectorului şef al IPJ Olt, Cristian Voiculescu, precum şi a celor doi adjuncți ai acestuia, Nicolae Alexe şi Ionuţ Sîrbu, în contextual crimelor de la Caracal.
Adjunct al IPJ Olt pe linia de ordine publică este comisarul şef Eduard Bâlă, şef al Serviciului de Investigaţii Criminale tot în cadrul IPJ Argeș.
Autor: Ionuţ Jifcu