O minoră din Constanța a convenit cu niște prieteni să simuleze săvârșirea unei infracțiuni, prin care să își însușească pe nedrept telefonul mobil al unei alte prietene, minoră și ea.
Când telefonul a fost descoperit, anchetatorii au descoperit în el clipurile video și niște conversații cu victimele din dosarul lui Dan Diaconescu.
Minora care a pus la cale furtul telefonului a fost trimisă în judecată pentru furt calificat, alături de alți 3 complici care au jucat rolul hoțiulor.
Între timp, ies la iveală detalii șocante legate de filmul șantajului în care este implicat Dan Diaconescu. Fostul patron de televiziune a fost filmat, când era cu una dintre minore, cu un telefon ascuns într-o jucărie de pluș si nu mai puțin de 4 persoane spionau, din camera alăturată. După ce Diaconescu a primit imaginile compromițătoare, un bărbat care s-a dat drept procuror, a venit și i-a dat bani celui care îl șantaja pe realizatorul TV, arată anchetatorii în documentele din dosar.