Potrivit unui document emis la 01.04.2021 de catre Chimcomplex, societatea unde erau angajați cei doi muncitori omorâți la Onești, arată faptul că nu existau proceduri și norme de detașare a lucrătorilor în afara combinatului. Mai mult, contractele de muncă ale celor doi arătau foarte clar că actvitatea lor se va desfășura numai în combinat, potrivit avocatului Adrian Cuculis.
În urma documentelor obținute de avocat, care nu fac nimic altceva decât să confirme faptul că muncitorii se aflau în acel apartament însă fără o bază legală, se analizează oportunitatea chemării în judecată civilă a Chimcomplex, în vederea obținerii de daune pentru familiile celor uciși în apartamentul lui Ghoerghe Moroșan.
Reamintim că, la începutul lunii martie, doi electricieni, unul de 38 de ani, altul de 55 de ani, au murit înjunghiaţi, la Oneşti, după ce fostul proprietar al casei în care lucrau a intrat peste ei şi i-a luat ostatici.
Poliţiştii au intervenit în forţă şi l-au împuşcat pe agresor, acesta fiind rănit.
Într-un drept la replică transmis redacției, Chimcomplex notează:
"Compania noastră a emis o circulară internă pe data de 01.04.2021 de reamintire a procedurilor și normelor de prestare a activității în exteriorul combinatului. Acesta este un demers periodic, de reinstruire a angajaților cu privire la procedurile interne.
Angajații uciși la Onești erau delegați la apartamentul din proprietatea companiei. Delegarea acestora s-a efectuat în conformitate cu legislația muncii, precum și cu pregătirea și calificările profesionale ale acestora, astfel încât dânșii să-și poată exercita atribuțiile de serviciu din fișa postului.
Delegarea presupune exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
Angajații uciși la Onești erau delegați la apartamentul din proprietatea companiei, și nu detașați, astfel cum se susține nefondat. De esența detașării este schimbarea angajatorului, situație care nu este aplicabilă în cazul dat."