La data de 18 iulie 2023, în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale erau înscrise 64.791 de persoane”, arată cele mai recente statistici ale Ministerului de Interne, potrivit news.ro.
Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor a fost operaţionalizat la 1 iulie 2021, iar până în prezent, au fost eliberate 344.610 de certificate de integritate comportamentală.
Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.
În Registru se ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile anterior enumerate, de către organele române competente; a persoanelor de cetăţenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de acest fel precum şi a persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele enumerate şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.
Nu se înscriu în Registru persoanele fizice care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres, în cadrul unui proces penal.
Începând cu 1 februarie 2023, cazierul judiciar poate fi obţinut şi online. Anul acesta, au fost eliberate 1.156.806 caziere.