Totul ar fi început de la o simplă discuție între cei 2, chiar în local, după care tânărul a invitat-o pe tânără să intre în toaleta restaurantului, pentru a continua discuția.
Acolo, individul a început să o pipăie, iar fata, speriată că ar putea violată, a început să țipe. Ea a fugit din restaurant și în drum spre casă a întâlnit un cunoscut căruia i-a povestit cele întâmplate. Cunoscutul a sunat la 112 sesizând poliția.
Tânărul Florin Costin H. a fost reținut de polițiști pe 28 ianuarie, iar pe 29 ianuarie a ajuns în fața magistraților Judecătoriei Botoșani, de la care a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Botoșăneanul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și hărțuire.
Tot la Trușești, pe 31 decembrie a avut loc și o crimă a cărei victimă este, de asemenea, o fată de 14 ani.