Există patru zodii care e cel mai probabil să dea acele neveste de temut, cele pe care niciun bărbat nu şi le-ar dori. Evident, ca în orice situaţie, există şi în acest caz excepţii.
Scorpion
Femeia născută în zodia Scorpion te atrage prin puterea să sexuală, dar şi prin frumuseţea inegalabilă. Însă, odată ce te-a prins în mrejele sale, cu greu vei mai scăpa, chiar dacă vrei, chiar dacă nu. Este foarte răzbunătoare, astfel că va trebui mereu să fii atent la ceea ce spui, la ceea ce faci, întrucât totul s-ar putea întoarce împotriva ta ca un bumerang. Este o extremistă şi nu raţionează atunci când se enervează, nu face compromisuri, este manipulatoare şi şantajistă sentimental. Nicio altă femeie nu este mai pretenţioasă decât ea în privinţa căsniciei. E capabilă de crize groaznice, urlete, ţipete şi chiar violenţă fizică, scrie horoscop.ele.ro.
Peşti
Ai crede că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior dacă ai dat peste o femeie din zodia Peşti, dar nu e chiar aşa. Din contră, viaţă ta s-ar putea să fie mai degrabă un iad decât un răi. Nativa aceasta se va plânge din orice, are dispoziţii schimbătoare, nu ştii niciodată dacă îi e bine sau îi e rău, acum e veselă, acum zici că i s-au înecat corăbiile. Pare o adevărată martiră, complet neajutorată. De fapt, ele nu doar că nu suportă pe nimeni, dar nici pe ele nu se prea suportă. Vei avea parte de ţipete şi înjurături cât cuprinde, pentru că atunci când se enervează devine foarte violentă.
Fecioara
Ca un tocător e femeia din Fecioara. Dacă ţi-ai dorit o pisăloagă, atunci ai găsit-o, dar cum ştim că e departe de tine gândul de a avea alături o femeie cârcotaşă şi care să te critice mereu, atunci fugi cât încă mai poţi. Este tipicară, obsedată de ordine şi disciplină, este inflexibilă. Mai mult de atât, este şi răutăcioasă şi te manipulează fără să îţi dai seama. E aproape lipsită de scrupule şi nu va avea resentimente dacă te va lasă cu ochii în soare pentru altcineva. Este stresantă şi obositoare cu grijile pe care şi le face, este bârfitoare şi destul de egocentrică.
Berbec
Femeia Berbec te va împunge non-stop. Pare matură, dar în realitate este tot un copil râzgâiat şi egoist, cu un ego uriaş. Este vanitoasă şi impulsivă şi nu suportă să fie ignorată. Are impresia că e cel mai important om de pe pământ, este critică şi foarte geloasă, ajungând uneori să acţioneze absolut iraţional. Este independenţa, astfel că nu prea vei putea să îi impui niciun fel de limita. Dacă îndrăzneşti să te iei în coarne cu ea vei sfârşi tragic, pentru că se va înfuria cumplit şi te va răni puternic. E agresivă atât fizic, cât şi verbal. E egoistă şi se contrazice mereu chiar dacă nu are dreptate.