Horoscop 3 iulie 2019. Berbec
Ieşi în lume, distrează-te, cunoaşte persoane noi, pentru că te vei simţi excelent numai în spaţii publice, în medii aglomerate unde nevoia ta de socializare şi comunicare este satisfăcută pe deplin. Nu numai că e o plăcere pentru tine să te afli printre cât mai mulţi oameni, dar numai acolo apar şi cele mai bune şanse de a te îndrăgosti din nou, nu este deloc exclus ca din aceste locuri pe care le frecventezi cu plăcere să îţi atragă atenţia cineva special, încât, la finalul zilei, să poţi spune că ţi-ai pierdut complet capul.
Horoscop 3 iulie 2019. Taur
Horoscop 3 iulie 2019. E momentul perfect pentru distracţie, iar ocazii vor apărea multiple, totul e să profiţi tu de ele din plin! Prietenii te invită să ieşi, dar ai avea chef şi de o aventură nouă, indiferent în ce plan vrei să-i dai startul. Că e o escapadă pe afară sau că e o aventură romantică, ieşind la vânătoare de inimi, te simţi bine în pielea ta şi te distrezi cu adevărat, cum n-ai mai făcut-o demult.
Horoscop 3 iulie 2019. Gemeni
Tot ce-i frumos se încheie, din păcate, şi la un astfel de final de drum ai ajuns şi tu azi. Trebuie să-ţi iei rămas bun de la o stare de lucruri care ţi-a oferit bucurie, o vreme, de la o persoană care a însemnat ceva pentru sufletul tău sau doar de la o binefăcătoare senzaţie de linişte care îţi va lipsi enorm de acum înainte. Nimic nu e veşnic, mai ales lucrurile bune care aduc fericire, deci nu te crampona de ceva care se apropie de sfârşit.
Horoscop 3 iulie 2019. Rac
Amintirile te ţin captiv într-o zonă din trecut care nu mai are nimic de oferit. Devii nostalgic şi un pic romantic, dar întoarcerea cu gândul la vremuri de odinioară nu este neapărat benefică, mai ales dacă scoţi de la naftalină evenimente triste sau eşecuri de atunci. Rupe-o cu trecutul odată pentru totdeauna, pentru că azi ai ocazia să închizi definitiv un capitol care nu mai are nici un rol în viaţa ta de acum înainte.
Horoscop 3 iulie 2019. Leu
Nu te amăgi singur că direcţia în care mergi e perfectă, când intuiţia îţi spune că nu e chiar aşa. Poate eşti influenţat de cineva să vâsleşti spre un punct care se va dovedi a fi mai degrabă o iluzie, decât un fapt real. Deschide bine ochii şi nu te încrede în toate promisiunile pompoase care ţi se fac, pentru că există în preajma ta persoane care visează aiurea şi te trag şi pe tine în visul lor imposibil.
Horoscop 3 iulie 2019. Fecioară
Parcă s-ar lupta două persoane diferite în interiorul tău şi nu ştii cui să-i dai prioritate. Poate vei găsi o cale de mijloc pentru a le mulţumi pe amândouă, pentru că vin idei bune din ambele direcţii. Mai mult, una din ele are acces direct la cele mai ascunse cotloane ale minţii tale şi ar putea scoate la iveală aspecte de care nu erai pe deplin conştient. Ascultă ce simţi sau ce presimţi, pentru că de acolo, din interior, pot veni azi semnale folositoare de a ieşi din impas.
Horoscop 3 iulie 2019. Balanță
Eşti cam dezinteresat şi nu prea te trage aţa la treabă, cel puţin nu la actualul serviciu, ci te tot gândeşti la o schimbare în carieră. Dacă salariul nu te mai satisface, dacă ceva nu mai merge aşa de bine la locul de muncă, trebuie să-ţi iei inima în dinţi şi să faci ceva: ori să-i ceri şefului o mărire de salariu sau o mai bună recunoaştere a meritelor tale, ori să începi să trimiţi CV-uri pe la alte companii, că nici nu ştii de unde sare iepurele.
Horoscop 3 iulie 2019. Scorpion
Eşti tentat să glumeşti pe seama trecutului unora, dar ei nu-ţi povestesc ce li s-a întâmplat cândva ca tu să râzi de ei, ci pentru că simt nevoia să se elibereze de amintiri. Poţi folosi atitudinea jucăuşă care te cuprinde pentru a le abate gândul de la problemele lor de altădată, pentru a le arăta că orice hop poate fi trecut dacă zâmbesc şi trec mai departe cu capul sus, dar încearcă să nu glumeşti pe seama acelor probleme care pe ceilalţi îi dor.
Horoscop 3 iulie 2019. Săgetător
Nu te crampona de un banal impas, pentru că nu e deloc atât de grav pe cât îl faci tu să pară. Dimpotrivă, chiar dacă nu arată deloc bine ceea ce vezi cu ochii tăi, vei înţelege latura utilă a acestui impas, pentru că sigur ai ceva important de învăţat de aici. Vei putea transforma orice moment critic într-o experienţă folositoare pentru viitor, altfel cum le-ai putea afla pe toate?
Horoscop 3 iulie 2019. Capricorn
Mare atenţie la deciziile care privesc sumele de care dispui, pentru că există riscul de a te lăsa atras într-o capcană. Există în preajma ta persoane care nu te privesc cu ochi buni, şi la originea antipatiei sale pare să fie situaţia ta financiară. Stai cu ochii pe bunurile tale, pentru că nu sunt în siguranţă. Ori te trezeşti acasă fără portofel, ori faci vreo afacere proastă, deci, oricum ai privi lucrurile, tot nu-ţi ies bine calculele!
Horoscop 3 iulie 2019. Vărsător
Ceva îţi spune să stai pe loc momentan, să nu dai frâu liber energiei tale debordante înaintea unui drum care nu duce chiar acolo unde sperai. Intuiţia te trage de mânecă şi spune că pe undeva ar exista un pericol sau un punct slab care poate strica totul la un moment dat, iar prudenţa de acum te va ajuta să nu risipeşti energia fără rost într-un sens riscant. Mai chibzuieşte, nu te grăbi la rezultate rapide şi facile, pentru că vei descoperi că nu acestea sunt cele mai bune.
Horoscop 3 iulie 2019. Pești
Dacă cel drag îţi pregăteşte astăzi o surpriză neplăcută, ar fi bine să nu i-o treci cu vederea, poate pentru a câta oară? Nu e bine să-i tolerezi iar şi iar gesturile incorecte, reacţiile agresive sau tratamentul dur la care te supune, pentru că tu meriţi să fii iubit şi răsfăţat, nu jignit şi criticat întruna! Nu mai accepta această atitudine, deci ia taurul de coarne şi spune lucrurilor pe nume: mai bine singur decât să suporţi din nou asemenea reacţie, care nu face altceva decât să-ţi rănească inima.
Citește horoscopul complet pe acvaria.com