Horoscop 10 ianuarie 2019. Berbec
Eşti încântat să vezi că modul tău corect de a rezolva o problemă este apreciat şi ai ajuns la roade demne de toată lauda. Ai urmat numai calea cea dreaptă, ai respectat regulile şi legile, nu te-ai abătut nicio clipă de la ce ţi s-a cerut iar acum iată, se văd rezultatele cele mai bune. Eşti mândru de tine că ai reuşit să respecţi totul întocmai şi nu ai încălcat nicio regulă, şi e normal să jubilezi când vezi că alţii, care nu au făcut totul ca la carte, acum au de plătit.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Taur
Horoscop 10 ianuarie 2019. Nu poţi să nu te gândeşti azi la etapa următoare a unui proiect căruia îi acorzi o însemnătate specială. Poate se apropie un mare examen, o confruntare profesională deosebită, o schimbare de direcţie în carieră, şi foloseşti această zi pentru a chibzui asupra sensului pe care trebuie să mergi de acum înainte. Primeşti suficiente idei diferite de ale tale care pot forma o imagine de ansamblu foarte bună ce îţi va fi de folos în trasarea unei strategii excelente pentru etapa următoare.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Gemeni
Te uiţi în jurul tău şi vezi că e cam gol pe lângă tine, încât ai fi tentat să spui că nu ai pe cine te baza. Greşit: eşti singur pentru că eşti cu o sută de metri înaintea celorlalţi care alergă în spatele tău. Bucură-te de această solitudine – seamănă cu singurătatea alergătorului de cursă lungă – pentru că, neavând pe nimeni alături de tine, e semn că tu eşti în fruntea plutonului, că eşti cel mai aproape de finish, şi deci nu ai motive să te temi de concurenţa care e atât de departe în urmă.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Rac
Ceva nu iese bine în planurile zilei, poate nu neapărat din cauza ta, ci a altor factori ce nu ţin de tine şi care intervin când ţi-e lumea mai dragă. Ori te trezeşti cu o problemă de sănătate nedorită, ori cu musafiri a căror prezenţă nu-ţi face nicio plăcere, ori cu un alt eveniment neplăcut care te obligă să renunţi la alte lucruri, poate mult mai amuzante, ca să te ocupi de ceva mai trist şi mai urât. Nu te împovăra cu atmosfera sumbră lăsată dintr-o dată, ci rezolvă cât mai repede problema ivită ca mai apoi să te poţi relaxa şi cu lucruri mai bune!
Horoscop 10 ianuarie 2019. Leu
Ai tendinţa de a lua peste picior criticile sau judecăţile celor din jur şi bine faci, pentru că aşa nu le pui la suflet. Unii oricum nu ştiu altceva decât să analizeze în detaliu treburile altora, fără să-şi vadă propriile defecte, dar noroc că reuşeşti să le priveşti cu detaşare şi umor, astfel încât să nu te deranjeze ceea ce auzi. Totuşi, chiar dacă faci haz de criticile celor din jur, n-ar strica să ţii minte ceea ce vor ei să-ţi spună, pentru că, pe undeva, au dreptate şi ţi-ar fi de folos să ţii cont de avertismente. Dar acum nu poţi privi lucrurile decât în glumă.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Fecioară
Horoscop 10 ianuarie 2019. Eşti ţinut pe loc de intervenţia nefastă a unei persoane care s-a băgat unde nu-i fierbe oala, dar în loc să-i ceri socoteală pentru greşelile sale, ai tendinţa de a prelua pe umerii tăi toată vina. Tu nu eşti vinovat de această situaţie, eşti doar o victimă colaterală, pentru că nu ai fost suficient de ferm atunci când celălalt şi-a băgat coada. Nu e târziu nici acum să-l scoţi din această afacere, ca atare fii dur şi spune-i clar că nu ai nevoie de ceea ce el crede că ar fi un ajutor. Nici vorbă de ajutor, în loc să-ţi fie de folos, mai mult te încurcă, deci eliberează-te repede de compania sa. Te descurci mai bine singur!
Horoscop 10 ianuarie 2019. Balanață
Iubirea este cel mai frumos plan al acestei zile, deoarece partenerul te înconjoară cu gesturi de afecţiune dintre cele mai tandre şi mai calde. E o plăcere să fii răsfăţat aşa şi te bucuri de tot ce primeşti cu un dram de egoism, preferând doar să te încarci din iubirea sa, fără a oferi la fel de multe în schimb. Cel drag te cunoaşte şi te înţelege foarte bine, deci nu va privi comoditatea ta ca pe un defect, ci va oferi necondiţionat, pentru că ştie că ai nevoie de iubirea sa la cote maxime.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Scorpion
Se arată o oportunitate nouă în carieră, dar te cam ia prin surprindere, de parcă nu eşti pregătit să iei o decizie rapidă. Posibil să fie nevoie de un răspuns foarte prompt din partea ta, dacă accepţi sau nu provocarea, dar ţi-e puţin frică să schimbi macazul aşa, pe nepusă masă. Posibil să fie vorba de un salariu mult mai motivant sau de alte stimulente care te atrag spre noua direcţie, dar ceva te face să amâni marile decizii, ori pentru că nu eşti foarte sigur de schimbare, în acest moment, ori pentru că ai alte obligaţii pe care nu le-ai dus încă la îndeplinire. Fă ordine în agenda ta de lucru ca să te poţi gândi şi la această variantă.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Săgetător
Horoscop 10 ianuarie 2019. Aveai o mare speranţă în suflet şi nu mai credeai că ea se va materializa vreodată, dar iată că întotdeauna merită să visezi, pentru că, mai devreme sau mai târziu, visele tale prind contur şi devin realitate. Acelaşi lucru simţi şi azi, când ceva ce ai dorit de multă vreme, un vis pe care aproape că l-ai uitat, se concretizează sub ochii tăi, spre marea ta fericire.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Capricorn
O acţiune începută mai demult, de la care aproape că nu mai aveai nicio veste, ajunge finalmente la un nivel promiţător, demn de a fi sărbătorit. Niciodată nu e prea târziu să culegi roadele unor eforturi demult depuse, ca atare aruncă o privire înapoi, pentru că abia acum poţi vedea unde ai ajuns. Chiar dacă o vreme nimic nu părea să se mai schimbe sau să se mai mişte, iată că răbdarea ta a dat roade şi acum poţi observa efectele excelente ale trecutului.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Vărsător
Te simţi blocat într-o situaţie neclară cu privire la bani, dar azi se poate ivi de undeva o soluţie, cum ar fi obţinerea unei amânări în plata datoriilor, o scutire de obligaţii financiare sau obţinerea unui credit prin care îţi poţi acoperi nişte cheltuieli stringente. Parcă simţi şi tu că mai respiri un pic după o perioadă în care ai stat cu sufletul la gură, numărând fiecare bănuţ din portofel, dar această calmare a spiritelor are un efect relaxant asupra ta.
Horoscop 10 ianuarie 2019. Pești
Horoscop 10 ianuarie 2019. O relaţie în care eşti foarte implicat, indiferent de planul în care se dezvoltă, trece printr-un moment sensibil în care ar fi nevoie de toleranţă şi răbdare. Înainte de a lua o decizie cu privire la direcţia spre care trebuie să porneşti, e bine să arunci o privire înapoi, la tot ce aţi clădit împreună până în acest punct, ca să-ţi dai seama ce merită dus mai departe şi ce trebuie modificat. Un conflict profesional mai vechi, o neînţelegere între prieteni, o ceartă între soţi pot fi echilibrate cu succes acum dacă reevaluezi totul cu sinceritate şi dorinţă de schimbare în bine. Nu abandona: doar repară!
Citește horoscopul complet pe acvaria.com