BERBEC
Vă plictisiţi mai tot timpul în compania partenerului de viaţă şi credeţi că aveţi nevoie de o schimbare. Programul dv. nu vă mai lasă totuşi timp pentru aprecieri favorabile, chiar dacă primiţi ajutor colegial. Vă decideţi pe neaşteptate, vineri ori sâmbătă, să petreceţi mai mult timp cu familia.
TAUR
Aproape toţi cei din jur vă recomandă marţi să fiţi mai atentă la manifestările partenerului de cuplu, care a devenit brusc foarte sensibil. Miercuri, vă odihniţi cu adevărat în compania familiei şi joi deveniţi foarte receptivă la tot soiul de propuneri financiare, mai mult sau mai puţin ultimative.
GEMENI
La începutul intervalului, câştigaţi foarte mulţi bani sau faceţi numeroase planuri de investiţii. Vă bazaţi prea mult pe şansă joi şi faceţi destule greşeli, mai ales când este vorba să apreciaţi comportamentul celor din jur. Reacţiile dv. sunt lipsite însă de măsură mai ales în prezenţa rudelor.
RAC
Primiţi unele asigurări de abia miercuri că nu va mai fi necesar să vă împrumutaţi, însă continuaţi să vă faceţi griji (cam inutile). Suportaţi foarte greu întreaga săptămână ironiile celor din anturaj (mai ales din partea persoanei iubite). Este de preferat să nu faceţi niciun fel de deplasări.
LEU
Vă declaraţi miercuri fără rezerve admiraţia pentru o persoană pe care altădată o criticaţi necontenit. Răspundeţi joi unei invitaţii mai puţin obişnuite, dar care se dovedeşte până la urmă foarte plăcută. Este posibil să fiţi „premiată”, deoarece persoana iubită este efectiv foarte impresionată de dv.