"Avertizăm pe toată lumea că nicio altă ţară cu excepţia Rusiei nu a tras vreodată asupra centralelor nucleare. Este prima dată în istoria noastră, prima dată în istoria omenirii. Acest stat terorist recurge acum la teroarea nucleară", a susţinut Volodimir Zelenski, într-o înregistrare video difuzată de preşedinţia ucraineană.
"Ucraina are 15 reactoare nucleare. Dacă este o explozie, se termină tot. Sfârşitul Europei. Este evacuarea Europei", a continuat el.
"Numai o acţiune europeană imediată poate opri trupele ruse. Trebuie să împiedicăm Europa să moară în urma unui dezastru nuclear", a adăugat preşedintele ucrainean.
"Sute de mii de oameni au suferit consecinţe (după Cernobîl), zeci de mii au fost evacuaţi. Rusia vrea să repete asta şi deja repetă asta", a afirmat Zelenski.
Potrivit Kievului, un bombardament al armatei ruse a lovit la primele ore ale zilei de vineri centrala nucleară de la Zaporijie, care are şase reactoare şi este cea mai mare din Europa.
Atacul a provocat un incendiu care a afectat o clădire pentru cursuri de formare şi un laborator, dar siguranţa nucleară este deocamdată asigurată, au spus autorităţile ucrainene.
Nivelurile de radioactivitate rămân nemodificate, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), citând autoritatea de reglementare nucleară ucraineană.