Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus în mesajul său de marţi seară că situaţia în Doneţk rămâne dificilă. În același timp, Zelenski i-a încurajat pe soldații ucraineni care apără orașul Soledar.
Zelenski a avertizat că Rusia nu se dă în lături de la nimic şi se pregăteşte de o nouă escaladare, motiv pentru care liderul ucrainean a pledat din nou în faţa liderilor occidentali pentru a primi mai mult echipament militar cu care Ucraina să ţină piept agresiunii ruse.
Președintele Ucrainei vorbește despre importanța menținerii solidarității europene în fața Rusiei. Zelenski a anunțat că a avut marţi convorbiri cu patru lideri europeni, pe care i-a informat despre situaţia de pe câmpul de luptă - „despre situaţia dificilă din regiunea Doneţk, despre atacurile constante ale Rusiei şi despre faptul că Rusia nu-şi numără oamenii, nu-i cruţă pe localnici şi nu se dă în lături de la nicio acţiune criminală”.
„Îi sunt recunoscător preşedintelui Consiliului European pentru că a înţeles cât de important este să menţinem sprijinul neclintit al Ucrainei. În această confruntare, în care Rusia încearcă să ne epuizeze pe toţi - ucraineni, europeni, alţi parteneri - trebuie să existe o claritate a semnalelor, semnale că vom merge până la capăt pentru a învinge teroarea rusă”, a subliniat Volodimir Zelenski, într-o nouă aluzie la importanţa păstrării solidarităţii europene.
El i-a menţionat pe luptătorii de la Soledar pentru „curajul şi fermitatea” cu care apără în continuare oraşul pe care Moscova susţine că este pe punctul de a-l captura. Șeful mercenarilor Wagner a anunțat că orașul a fost capturat.
Preşedintele le-a spus ucrainenilor că a făcut cu această ocazie o nouă pledoarie pentru a primi mai mult armament.
„Acest lucru (agresiunea rusă - n.r.) poate fi - şi trebuie! - contracarat doar printr-un nou nivel de echipament militar modern pe care Ucraina îl poate primi de la parteneri. Le mulţumesc tuturor liderilor care ne ajută pentru că au înţeles că acum este momentul pentru noi decizii puternice, pentru un nou sprijin puternic. Lumea liberă are tot ceea ce este necesar pentru a opri agresiunea rusă şi pentru a aduce statul terorist la o înfrângere istorică. Şi este important nu doar pentru noi. Este important pentru democraţia globală, pentru toţi cei care preţuiesc libertatea. Este şi mai important acum, când Rusia îşi adună forţele pentru o nouă escaladare”, a arătat liderul de la Kiev.
„Împreună cu partenerii noştri, trebuie să facem - şi facem! - totul pentru a le arăta stăpânilor Rusiei că nicio escaladare nu îi va ajuta. Înfrângerea agresiunii ruseşti trebuie să rămână de neclintit, indiferent pe cine şi ce încearcă Rusia să arunce în luptă”, a mai subliniat Zelenski.