Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, Washingtonul nu consideră comentariul ministrului rus de Externe Serghei Lavrov drept o „ofertă constructivă și legitimă” de a se angaja în dialog.
Anterior, Serghei Lavrov a precizat că Moscova este deschisă la discuții, dar că nu a primit încă nicio propunere serioasă de negociere.
„Nu considerăm că aceasta este o ofertă constructivă și legitimă de a se angaja în dialogul și diplomația care sunt absolut necesare pentru a vedea sfârșitul acestui război brutal de agresiune. Acesta este un război care trebuie să se termine prin dialog, diplomație. Vom fi acolo să susținem Ucraina când se ivește șansa așezării la masa negocierilor. În cele din urmă va fi o negociere între Ucraina și Rusia”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
Dorin Iacob: Discursul lui Vasile Dîncu despre o posibilă negociere de pace între Ucraina și Rusia a fost corect
Analistul politic Dorin Iacob crede că recentele critici lansate de președintele Klaus Iohannis față de declarațiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu, privind o posibilă negociere de pace între Ucraina și Rusia ar fi pornit de la dezinformare indirectă. Iacob a opinat că nuanțele sugerate de Dîncu sunt corecte, în raport cu politica NATO, dar ar fi fost greșit interpretate.
„Garanția reală pentru Ucraina, într-un într-un asemenea demers de pace, s-ar putea asigura doar prin implicarea, încă din perioada procedurilor de pace, a NATO și a țărilor europene, asta a fost sensul spuselor lui Vasile Dîncu. Klaus Iohannis are și el dreptate când spune că nu presa trebuie să clarifice astfel de lucruri, în sensul în care domnia sa, un pic ironic, a indicat că anumiți demnitari ar trebui să mai citească și presa. Este valabil și pentru cei de la Cotroceni, nu spun neapărat că pentru domnul președinte Klaus Iohannis, pentru că dacă s-ar fi uitat mai atent la declarațiile lui Vasile Dîncu, ar fi observat că el este in consens cu toate aspirațiile internaționale atunci când se vorbește despre pace", a declarat, la Realitatea Plus, analistul politic Dorin Iacob.