Denumirea lui este destul de justificată, deoarece în acest loc uimitor se află 1078 de insule nemaipomenit de frumoase. 81% din suprafața lor este acoperită cu păduri.
În aceste păduri locuiesc aproximativ 60 specii de animale și 90 specii de păsări. Lacul a apărut datorită intervențiilor umane. Qiandao s-a format la mijlocul secolului trecut, când albia râului a fost blocată în procesul de construire a unei centrale hidroelectrice. Aceasta era prima centrală hidroelectrică din țară.
Universul de la suprafață este însă concurat de cel aflat în adâncuri.
În 2002 a avut loc un eveniment surprinzător, care i-a adus lui Qiandao încă mai multă faimă. Pe fundul lui au fost simultan descoperite două orașe antice.
Cercetătorii spun că aceste ruine au 1800 de ani.
Orașele antice Shi Cheng şi He Cheng erau situate în această regiune în epoca Dinastiei Estice Han, iar odată cu crearea rezervorului au ajuns sub apă.
Cercetătorii s-au scufundat de multe ori la fundul lacului, ca să studieze construcțiile antice, care se pare că s-au păstrat foarte bine.