Partizanii din Ucraina au jucat și joacă, în continuare, un mare rol în susținerea rezistenței Kievului în fața invaziei ruse. De multe ori au reușit să atace forțele armate ruse Moscovei, chiar înaintea lansării de contraofensive din partea Kievului.
Tătarii din Crimeea au anunțat că sunt gata să lupte pentru eliberarea peninsulei de sub ocupația trupelor rusești ale lui Vladimir Putin. Mesajul a fost transmis chiar de liderul trupelor de gherilă Ateș, Mustafa Djemilev, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
Relațiile foarte strânse între tătarii din Crimeea și regimul de la Kiev pot asigura victoria împotriva rușilor ocupanți
În pofida represiunii rușilor din peninsula Crimeea, Djemilev a dat asigurări că tătarii ar spori rândurile rezistenței dacă ar simți apropierea eliberării.
„Acum aproximativ 1.000 de tineri sunt gata să ia armele imediat ce se apropie armata ucraineană”, a transmis Djemilev, scrie adevarul.ro.
Și consilierul prezidențial Mihailo Podoliak a transmis că statul ucrainean se bazează pe tătari, „ideologic, politic și din alte puncte de vedere”, în eliberarea Crimeei.
„Sunt foarte activi și eficienți în ceea ce privește pregătirile pentru viitoarea eliberare a Crimeei”, a declarat Podoliak.
Acesta a mai precizat că Mustafa Djemilev și liderul Adunării Naționale a Tătarilor din Ucraina, Refat Ciubarov, cooperează activ cu biroul prezidențial și guvernul ucrainean.
Mustafa Djemilev, în vârstă de 79 de ani, a anunțat că tinerii aflați sub comanda sa sunt pregătiți să treacă la nivelul următor, și anume să pună mâna pe arme pentru a elibera Crimeea.
Tătarii din Crimeea luptă împotriva rușilor - Au atacat de multe ori trupele trimise de Putin în Ucraina
Gruparea de gherilă Ateș, condusă de tătarii din Crimeea, și care înseamnă „foc” pentru ei, a luat naștere în septembrie 2022 tocmai pentru a ajuta trupele ucrainene, din spatele liniilor inamice. În Ateș se află în principal tătari, dar și ucraineni și ruși care sunt nemulțumiți de regimul condus de Vladimir Putin.
În martie acest an, gherilele pro-ucrainene au distrus o porțiune de cale ferată, în Hersonul ocupat de ruși, într-o lovitură logistică devastatoare pentru forțele ruse. Mișcarea militară partizană în teritoriile ocupate ale Ucrainei, formată din tătarii din Crimeea, și-a revendicat ulterior responsabilitatea pentru această lovitură din 11 martie 2023. Ei declarau atunci distrugerea va împiedica aprovizionarea trupelor rusești, în sudul orașului Herson și în Zaporojie, potrivit adevarul.ro.
„Lucrăm non-stop pentru distrugerea forțelor de ocupație și eliberarea Ucrainei”, transmiteau cei din Ateș.
March 11, 2023, the railway track between the settlements of Radensk and Abrikosivka was blown up by the Partisan movement "Atesh" preventing resupply of the Rashists. Stopping resupply is warfare on so many levels, demotivating the Orcs and causes infighting 💙💛 #SlavaUkraini pic.twitter.com/8U3Jijjv4y
— Fella Ian - RUSSOPHOBIC (@Ian04203236) March 13, 2023
Iar în zece luni de rezistență, gruparea Ateș a revendicat aruncarea în aer a unor puncte de control, asasinarea unor ofițeri ruși, incendierea unor barăci și furnizarea de informații sensibile serviciilor secrete ucrainene. A lansat și avertismente asupra unor planuri subversive ale rușilor, cel mai recent fiind legat de plasarea unor mine în combinatul chimic din Armiansk, în nordul Crimeei.
Liderul grupării de gherilă din Crimeea, Mustafa Djemilev, a transmis că „Ateș este foarte adânc infiltrată” în spatele liniilor rusești, în interviul acordat The Guardian. El susține că niciunul dintre membrii grupării Ateș nu a fost prins de ocupanții ruși, deși acționează în cele mai sensibile zone ale ocupanților ruși, mai ales în Crimeea., totuși niciunul dintre ei nu a fost prins de ocupanții ruși.
Tătarii îi „urăsc” pe ruși după persecuțiile și deportărilor Rusiei din timpul Imperiului Rus și al URSS
Tătarii din Crimeea s-au opus ocupației ruse încă din 2014, mai ales că relațiile proaste cu rușii sunt istorice, fiind persecutați și expulzați din Crimeea începând sub Imperiul Rus, apoi sub Uniunea Sovietică. La două săptămâni de la apariția trupelor trimise de Putin în Crimeea - „omuleții verzi”, liderul Ateș a discutat, telefonic, cu liderul de la Kremlin pe 12 martie 2014, dar nu au ajuns la o înțelegere.
Djemilev relatează că Putin ar fi dorit colaborarea sa, susținând că îi vede pe tătarii din Crimeea drept „pacifiști”.
„I-am spus: «Stai puțin, vorbim despre non-violență atunci când îți aperi drepturile civile în propria ta țară. Dar când cizma unui inamic pășește pe pământul tău, atunci este o problemă complet diferită»”, a precizat liderul Ateș.
Djemilev a explicat că tătarii din Crimeea suportă greul ocupației rusești, pentru că ei sunt majoritar vizați de ocupanții ruși. Deși reprezintă 13% din populația peninsulei (estimată la 2,4 milioane de persoane), totuși sunt vizați de 85% dintre arestările politice și perchezițiile ilegale efectuate împotriva contestatarilor Moscovei.
Iar liderul Ateș a amintit că 49 de activiști tătari au dispărut în cei nouă ani ce au trecut de la anexarea ilegală a Crimeei la Federația Rusă. Și cadavrele a doar opt dintre ai au fost găsite. În acest timp, numeroși politicieni și zeci de activiști tătari se află și acum după gratii.