Curtea de Apel Chișinău a respins demersul avocaților lui Vlad Filat prin care a fost contestată decizia de săptămâna trecută a Judecătoriei sectorului Buiucani, care a prelungit termenul de arest preventiv cu încă 30 de zile.
Procurorii au insistat ca, pe parcursul anchetei, fostul premier să rămână în arest, considerând că, în libertate, învinuitul ar putea influența ancheta și depozițiile martorilor sau ar putea părăsi teritoriul Republicii Moldova, scrie Agerpres.
Avocatul Igor Popa a declarat însă că nu există niciun indiciu incriminatoriu pentru această decizie și a reiterat că va ataca Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat, a fost reținut la 15 octombrie de către ofițerii Centrului Național Anticorupție după ce, la solicitarea procurorului general, parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentară. Trei zile mai târziu, Vlad Filat a primit 30 de zile de arest preventiv. El este cercetat penal pentru corupție și implicare directă în fraudele din sistemul bancar al Republicii Moldova, riscând până la 15 ani de închisoare.