Până în prezent, în Germania s-au înregistrat 49 de cazuri de contagiere cu Zika, virusul fiind totdeauna contractat în afara teritoriului german. Cazul raportat vineri este primul în care boala s-a transmis în Germania.
Persoana afectată este o femeie care a întreținut relații sexuale neprotejate cu un bărbat recent revenit din Porto Rico. Aceasta a călătorit în mica insulă caraibiană la începutul lunii aprilie și, după ce s-a întors în Germania, a început să aibă simptome caracteristice infecției cu virusul Zika. Femeia, care din a doua parte a lunii ianuarie nu a fost în nicio regiune în care este răspândit la ora actuală virusul Zika, a manifestat simptomele maladiei cu două săptămâni mai târziu decât partenerul ei.
Acesta nu este primul caz de acest fel din Europa, menționează experții, conform Agerpres.
Având în vedere zona geografică în care locuiește femeia, precum și actuala perioadă din an, specialiștii au apreciat că se exclude posibilitatea ca boala să fi fost transmisă printr-o înțepătură de țânțar Aedes aegypti, cea mai obișnuită cale de răspândire a virusului.
Există o puternică suspiciune că, atunci când este contractat de femei însărcinate, virusul Zika poate afecta fătul, provocând microcefalie, o malformație foarte gravă, fatală uneori.
De aceea, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a recomandat bărbaților care au efectuat deplasări în zonele afectate de Zika să utilizeze totdeauna prezervative în timpul relațiilor sexuale, mai ales cu femei însărcinate.
Virusul Zika este foarte răspândit în ultimele luni în America Centrală și de Sud, precum și în unele țări din Pacificul de Sud.