Proiectul a fost aprobat cu 385 de voturi "pentru" şi două "împotriva" şi urmează să fie supus şi unei a treia lecturi. Apoi, textul va ajunge în Consiliul Federaţiei, camera superioară a Parlamentului, unde aprobarea este, practic, asigurată. Legea va trebui promulgată de preşedintele Vladimir Putin.
Cei care susţin norma, inclusiv membri ai Partidului Rusia Unită, aflat la putere, spun că astfel vor să apere dreptul părinţilor de a-şi disciplina copiii şi să reducă astfel capacitatea statului de a se implică în viaţa de familie.
"Acesta este un vot istoric, pentru că, în unele ţări, implicarea statului în viaţă de familie este excesivă", a spus Andrei Isaiev, un deputat din Rusia Unită. "Votul de astăzi (miercuri - n.red.) va pune capăt unor astfel de practici în Federaţia Rusă", a adăugat el, scrie Ziare.com.
Susţinătorii amendamentului precizează că oricine provoacă răniri grave va fi tras la răspundere în continuare în baza Codului Penal.
Însă organizaţiile pentru drepturile femeilor atrag atenţia că este un pas înapoi.
"Această lege cere exonerarea tiranilor de acasă", a declarat Maria Mohova, director executiv al centrului de criză "Surorile", pentru victimele abuzurilor. "Mesajul este: 'Să nu pedepsim o persoană care îşi bate familia, pentru că are dreptul să facă acest lucru'", a adăugat ea.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că este important să se facă distincţie între "relaţiile de familie" şi cazurile repetate de violenţă.
Potrivit unui sondaj recent, aproape 20% dintre ruşi spun că este în regulă să lovească uneori soţul, soţia sau copiii.
Datele privind violenţele domestice din Rusia sunt vagi, dar statisticile Ministerului de Interne arată că 40% dintre toate infracţiunile violente din Rusia sunt comise în familie. În 2013, peste 9.000 de femei au fost ucise în violente domestice.
Din păcate, situaţia din Rusia nu e singulară. Un raport al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) relevă că peste jumătate din adolescentele din Pakistan consideră că violenţă domestică este justificată.