"Bilanțul final al atacurilor de vineri este de 79 dușmani uciși, 45 de prizonieri și 97 de arme confiscate. În rândurile noastre, opt soldați și polițiști au fost uciși și 21 răniți", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei din Burundi, potrivit Agerpres.
Un prim bilanț al militarilor dat publicității vineri menționa 12 rebeli uciși și 21 capturați, dar sâmbătă dimineață locuitorii din Bujumbura au descoperit în jur de 40 de cadavre pe străzile unor cartiere recunoscute pentru opoziția față de președintele Pierre Nkurunziza.
"Luptele au continuat în timpul nopții și cadavrele găsite în aceste cartiere în această dimineață sunt ale unor dușmani", a mai spus purtătorul de cuvânt militar.
În mai multe cartiere, locuitorii au acuzat forțele de ordine că au arestat vineri toți tinerii care le-au ieșit în cale și că i-au executat deliberat, la câteva ore după atacurile comise de insurgenți asupra a trei baze militare din capitala burundeză.