"Bătălia nu este terminată încă, să ne păstrăm rezultatele, şi anume scăderea prețurilor la serviciile publice, reducerea impozitelor pentru familii, creșterea salariului minim sau plata asigurată a pensiilor", a declarat șeful Guvernului ungar în fața susținătorilor săi, în centrul Budapestei.
"Ungaria nu mai este aceeași ţară ca acum patru ani. Schimbându-ne prezentul, putem să ne schimbăm și viitorul, care nu va fi cel prezis de oracolele din Londra sau Bruxelles", a adăugat Viktor Orban.
De la ascensiunea sa la putere în 2010, Orban a profitat de majoritatea de două treimi a partidului său, Fidesz, în Parlament, pentru a introduce o serie de "reforme" controversate.
El a fost criticat atât în Ungaria, cât și în străinătate, de către Uniunea Europeană, Statele Unite și numeroase ONG-uri, pentru restrângerea independenței Curții Constituționale, a Băncii Centrale, a Biroului procurorului, a justiției și a presei, dar și pentru colaborarea cu extrema dreaptă.
"În ultimii patru ani, această țară a întinerit pe plan spiritual (...). Să scoatem caii, să-i încălecăm, pentru că mâine pornim la atac!", a conchis liderul conservator, făcând apel la susținătorii săi să se mobilizeze în vederea campaniei.
Pentru a respinge criticile, Orban a adus la cunoştinţă că situaţia Ungariei era deplorabilă în 2010.
Sondajele arată un avantaj considerabil al Fidesz, în pofida faptului că, în ultimul moment, partidele din opoziție au stabilit o listă comună pentru a-și creşte șansele.
"Țara s-a schimbat cu adevărat în patru ani... în rău. Va trebui să alegem, la 6 aprilie, între trecut, restaurarea epocii lui Horthy (liderul Ungariei în perioada 1930-1940 și aliat al Germaniei hitleriste), sau o republică modernă, europeană, echitabilă și liberă", a declarat Attila Mesterhazy, candidatul opoziției la postul de premier, după discursul susţinut de Viktor Orban.