''Problema pedepsei cu moartea trebuie să fie repusă pe agendă în Ungaria'', a declarat Orban. El a subliniat că legislația ungară, deja una dintre cele mai represive din Europa având pedepse de închisoare pe viață ce nu pot fi comutate, nu este suficient de descurajantă.
Abolită în Ungaria în 1990, după revenirea la democrație, pedeapsa capitală nu poate fi reintrodusă în virtutea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, organizație la care țara a aderat în 2004.
Fost reprezentant al opoziției liberale în timpul regimului comunist, Viktor Orban a fost constant criticat pentru tendințele autocratice după revenirea sa la putere, în 2010, după ce mai ocupase fotoliul de prim-ministru al Ungariei între 1998-2002.
Vineri, guvernul de la Budapesta și-a anunțat intenția de a organiza un referendum cu privire la oportunitatea înăspririi legislației privind refugiații, adaugă sursa citată, scrie capital.ro