Am reuşit să găsim tonul comun cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, care se bazează şi ele pe valorile naţionale, putem să înfiinţăm colaborări la scară largă, sau chiar şi alianţe – a
precizat prim-ministrul.
Istoria a oferit o nouă şansă popoarelor din Europa Centrală pentru a construi – pe baza intereselor naţionale ale fiecăruia – un nou sistem de alianţă, astfel încât ne putem apăra de
primejdiile ce ne ameninţă atât dinspre Est, cât şi dinspre Vest – a spus Viktor Orbán.
(...)FMI a fost trimis acasă, împrumuturile au fost rambursate înainte de termen, au fost create 850 000 de locuri de muncă, a fost eliminată “viaţa de parazit”, finanţele sunt din nou în regulă, angajaţilor li s-a oferit respect şi apreciere, familiile au primit recunoştinţă, familiile mari au primit recunoştinţă mare, a început unificarea naţiunii, iar comunităţile maghiare de peste graniţele Ungariei au fost conectate cu patria mamă – a enumeratViktor Orbán realizările.
Detal ii AICI