Vizibilitatea redusă din cauza unei furtuni de zăpadă a dus la producerea unui accident în lanț pe Autostrada Interstate 81 din Pennsylvania. Aproape 60 de mașini și camioane au derapat pe drum și s-au ciocnit unele de altele.
Mai mulți șoferi prinși în carambol au reușit să iasă la timp din mașini și au filmat întreaga scenă. Cel puțin trei TIR-uri au luat foc și în scurt timp a izbuncit și un incendiu major.
Mai multe echipaje de intervenție au venit la fața locului. Salvatorii s-au chinuit să stingă flăcările mai ales că în zonă nu exista niciun hidrant pentru alimentarea mașinilor de pompieri.
În urma dezastrului, trei oameni au murit și aproximativ 20 de persoane au fost duse la spitalele din zonă.