Câinele Lou și tânăra sa stăpână trăiesc în Statele Unite ale Americii. Aceștia au adunat o mulțime de fani pe rețele sociale, de când patrupedul a devenit popular.
,,Lou este special și cred că mi-a transmis asta de la începuturile sale, de când era mic. Este sufletist și ceea ce îl deosebește, poate, este înfățișarea’’, spune stăpâna sa.
Un alt patruped cu urechi impresionante etse Tigger, care a intrat, de asemenea, în Cartea Recodurilor.
Tigger avea urechile cu doar câțiva milimetri mai lungi. Acesta a murit însă și locul i-a revenit lui Lou.
Printre câștigătorii desemnați de Guinness World Records ediția 2022 se numără și un patruped. Câinele Lou a cucerit titlul grație urechilor sale, considerate a fi cele mai lungi din lumea canină.
Acestea au devenit cele mai controversate urechi, la nivel mondial, și măsoară nu mai puțin de 34 de centimetri.