Omorosa Manigault Newman, care şi-a părăsit în decembrie postul din cadrul administraţiei de la Casa Albă, le-a atras atenţia criticilor lui Donald Trump în legătură cu o suspendare a acestuia, deoarece acest lucru ar însemna că Pence, care este o persoană 'extremă', ar prelua preşedinţia.
"Pot să spun ceva? Oricând de rău credeţi că este cu Trump, ar trebui să vă faceţi griji în legătură cu Pence", a spus luni Omorosa Manigault Newman, în cadrul versiunii americane a show-ului televizat Big Brother, unde este participantă.
"Toţi cei care îşi doresc o suspendare s-ar putea să fie nevoiţi să îşi reconsidere vieţile. Veţi ajunge să regretaţi perioada lui Trump dacă Pence ar deveni preşedinte. Este o persoană extremă", a declarat ea. "Sunt creştină şi îl iubesc pe Iisus. Însă el crede că Iisus îi transmite ce să spună, iar eu zic: 'Iisus nu a spus asta'. Înfricoşător", a adăugat ea.
Omorosa Manigault Newman, fost director de comunicaţii la Biroul de Relaţii Publice din cadrul Casei Albe, a atras de asemenea atenţia asupra măsurilor de represiune impuse imigranţilor de administraţia Trump.
"Au loc măsuri de represiune, iar ele sunt agresive şi intenţionate şi s-ar putea înrăutăţi - însă nu vreau să mă înţelegeţi greşit, şi administraţia Obama era agresivă în privinţa expulzărilor", a mai spus ea.
Omorosa Manigault Newman, în vârstă de 44 de ani, a susţinut că ea şi-a dorit să renunţe la postul de la Casa Albă după un an de la preluarea lui, deşi au existat informaţii că a fost forţată să demisioneze de şeful cancelariei, John Kelly.
După ce şi-a părăsit postul de la Casa Albă în decembrie, Omorosa Manigault Newman, care a fost concurentă în show-ul 'The Apprentice' pe care l-a moderat Trump, a recunoscut că a fost deranjată de unele lucruri din cadrul administraţiei Trump, sugerând că ar fi vorba de chestiuni legate de rasism.
Trump ar fi ironizat viziunile creştin-evanghelice ale lui Pence în privinţa avortului şi drepturilor persoanelor LGBT de-a lungul preşedinţiei sale. Conform The New Yorker, Trump a glumit spunând că Pence 'vrea să îi spânzure' pe toţi homosexualii.