Purtând un sacou şi o fustă albastru închis, fosta parteneră a şefului statului francez s-a întâlnit cu personalul Serviciului de pediatrie de la Spitalul Sion, o instituţie de referinţă, la Mumbai, în domeniul îngrijirilor acordate bebeluşilor născuţi prematur.
"Este foarte impresionant să vezi aceşti bebeluşi de mai puţin de un kilogram, cu şanse limitate de supravieţuire. Este o nedreptate, deoarece în pofida faptului că se face totul pentru binele lor, ei nu beneficiază de aceleaşi mijloace din spitalele noastre", a declarat Trierweiler.
Ea a răspuns unei singure întrebări, despre spital, şi nu a dorit să-şi evoce situaţia personală.
Aproximativ 50 de jurnalişti erau prezenţi. Ei nu au fost autorizaţi să pătrundă în incinta Serviciului, înghesuindu-se pe culoar, unde pacienţi aşezaţi pe bănci de lemn priveau sideraţi cohorta.
O pancartă mare de la intrarea în acest Serviciu avertiza că "selectarea (feţilor) în funcţie de gen sau detectarea genului nu sunt efectuate în acest centru".
Aproximativ 15 poliţişti asigurau securitatea.
După această primă vizită, Trierweiler urma să efectueze o vizită la alt spital şi să susţină o conferinţă de presă luni după-amiaza, urmată de participarea la un dineu ca caritate la Hotelul Taj Mahal.
Însoţită de actriţa Charlotte Valandrey, Valerie Trierweiler a venit să susţină ONG-ul "Action contre la faim" (Acţiune împotriva foametei).
"Având în vedere prezenţa importantă a presei, lucrurile sunt mai complicat de gestionat, ceea ce ne obligă să revizuim programul", a anunţat o purtătoare de cuvânt a ONG-ului înainte de plecare.
Fosta parteneră a preşedintelui a sosit în noaptea de duminică spre luni pe aeroportul de la Mumbai, unde a fost primită de ambasadorul Franţei la New Delhi.
Ea a fost nevoită să aştepte mai multe minute pentru ca să poată ieşi din aerogară şi să îşi facă drum să ajungă la maşină printre mulţimea de fotografi veniţi să o aştepte.
În pofida prezenţei poliţiştilor, vehiculul la bordul căruia se afla a fost blocat, ulterior, câteva momente bune, de către fotografi.
Valérie Trierweiler nu a mai apărut în public de la jumătatea lui ianuarie, când săptămânalul Closer a dezvăluit relaţia lui François Hollande cu actriţa Julie Gayet.
Şeful statului francez a anunţat că s-a despărţit de Trierweiler sâmbătă.