Unul dintre marii bogaţi ai Rusiei, omul de afaceri Vladimir Evtuşenkov, deţinătorul locului 15 în topul Forbes al miliardarilor ruşi, a fost plasat în arest la domiciliu fiind acuzat de spălare de bani.
Ancheta vizează felul în care firma lui Evtuşenkov, AFK Sistema, a cumpărat compania petrolieră Bashneft.
Cotidianul rus Vedomosti a scris la începutul acestui an că gigantul Rosneft, compania publică energetică, ar fi dorit de asemenea să achiziţioneze Bashneft.
Arestarea lui Evtuşenkov a trimis unde de şoc printre oligarhii din Rusia şi a adus aminte de arestarea şi condamnarea oligarhului Mihail Hodrokovski.
Hodrokovski a acordat de altfel un interviu în care a arătat cu degetul spre şeful Rosneft, Igor Sechin, sugerând că arestarea lui Evtuşenkov are raţiuni comerciale. Hodrokovski a mai spus că Putin, preocupat de campania sa de cucerire, pare să fi pierdut controlul în ţară.