"UE a subliniat în mod constant că Turcia, în calitate de țară candidată, trebuie să respecte și să promoveze normele și practicile democratice, inclusiv libertatea mass media", se menționează într-un comunicat difuzat de serviciul de presă al diplomației europene, cu două zile înaintea unui summit UE-Turcia, la Bruxelles, consacrat crizei imigrației. "Orice țară, și îndeosebi cele care negociază aderarea la UE, trebuie să garanteze drepturi fundamentale, printre care și libertatea de exprimare, și proceduri judiciare regulate, conform Convenției europene a drepturilor omului", se mai adaugă în comunicat.
Totodată, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat sâmbătă că va aborda cu premierul turc Ahmet Davutoglu, în timpul vizitei de luni a acestuia din urmă la Bruxelles, controlul autorităților turce asupra cotidianului Zaman. "Controlul asupra Zaman este o altă lovitură la adresa libertății presei în Turcia. Doresc să abordez acest subiect luni, cu Ahmet Davutoglu", a scris Schulz într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter. Potrivit EFE, Schulz a mai scris că, "dacă cineva nu este de acord cu afirmațiile sau informațiile dintr-un ziar, ar trebui să le combată cu fapte, nu punând botniță jurnalismului", conform Agerpres.
La rândul său, tot prin intermediul rețelei sociale Twitter, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, s-a declarat "extrem de preocupat" de situația de la Zaman, considerând că "pune în pericol progresele făcute de Turcia în alte domenii". "Vom urmări îndeaproape acest caz. Turcia, ca țară candidată, trebuie să respecte libertatea mijloacelor de comunicare", a scris Hahn, adăugând că "drepturile omului sunt pe agenda (de discuții)" și "nu sunt negociabile".