Oficialul ungar a afirmat că gardul respectiv, compus din două structuri paralele, ar urma să fie ridicat până la finalul lunii octombrie.
O altă sarcină a soldaților ungari desfășurați la granița cu Serbia va fi sprijinirea forțelor de poliție care vor pune în aplicare măsuri mai stricte față de imigranții ilegali începând cu data de 15 septembrie, potrivit Agerpres.
Potrivit noii legislații adoptate la începutul acestei luni de parlamentul de la Budapesta, la 15 septembrie intră în vigoare noua lege care pedepsește trecerea ilegală a frontierei ungare cu până la 5 ani de închisoare. Referitor la noile norme, premierul ungar Viktor Orban a anunțat că de la jumătatea acestei luni orice imigrant care va intra ilegal pe teritoriul Ungariei va fi arestat.