Printre aceste obiective se află 29 de situri religioase, 16 clădiri istorice, patru muzee şi patru monumente. UNESCO a verificat pagubele prin imagini din satelit şi persoane aflate la faţa locului, a explicat un purtător de cuvânt al organizaţiei, potrivit căruia această listă ”nu este exhaustive”.
„Experţii noştri continuă să investigheze o serie de indici”, a continuat el. Cinci dintre aceste situri se află în regiunea Cernigov (nord), un oraş bombardat de armata rusă şi care se află pe o listă a UNESCO. Kievul urmează să prezinte candidatura acestor situri pentru a fi incluse în Patrimoniul ONU.
Alte cinci situri sunt situate în regiunea Kiev şi 18 în cea a oraşului Harkov, de asemenea ţinta unui puternic bombardament rus, potrivit listei UNESCO consultate de AFP. Alte situri avariate se află între regiunile Sumy (nord-est), Jitomir (vest de Kiev), Zaporojie (sud), Doneţk şi Lugansk (est).
Această listă nu conţine informaţii despre oraşul Mariupol (sud-est), asediat şi bombardat de forţele ruse, sau Herson (sud), ocupat de aceste forţe.