Judecătorul José Castro de la un tribunal din Palma de Mallorca, în Baleare, care şi-a încheiat ancheta, a menţinut inculparea Cristinei pentru "două presupuse infracţiuni împotriva Trezoreriei publice şi una pentru spălare de capitaluri", potrivit tribunalului.
El a conchis totodată că "este necesar să rămână inculpat Iñaki Urdangarin", soţul Cristinei, suspectat de corupţie, care va putea, la fel ca ceilalţi inculpaţi, să facă apel împotriva deciziei.
În schimb, judecătorul a decis "neînceperea provizorie a procedurii judiciare, între alţii, pentru Carlos Garcia Revenga", secretarul particular şi omul de încredere al Cristinei şi surorii sale mai mari Elena.
Acest consilier a fost nevoit să ofere explicaţii în legătură cu rolul pe care l-a avut în cadrul Institutuluui Noos, o societate de caritate prezidată de Iñaki Urdangarin în perioada 2004-2006, pe care judecătorul îl suspectează că a permis deturnarea în total a aproxmativ şase milioane de euro din fonduri publice.
După epuizarea unor eventuale recursuri, decizia finală de a o trimite sau pe infantă să fie judecată într-un proces va fi luată de către tribunalul provincial, o instanţă superioară.
În cazul în care va avea loc, acest proces ar putea să aibă consecinţe imprevizibile asupra imaginii lui Felipe al VI-lea, care a devenit regele Spaniei pe 19 iunie şi care a promis o conduită "onestă şi transparentă".
De doi ani şi jumătate, Cristina şi soţul ei sunt îndepărtaţi de la activităţile oficiale ale Familiei Regale, aflându-se în centrul acestui scandal care a contribuit la diminuarea popularităţii Coroanei Spaniei până pe 2 iunie, când Juan Carlos a abdicat.