Accidentul a avut loc duminică dimineaţă în apropierea localităţii Vedelago, la periferia oraşului Treviso, în nord-estul Italiei.
Un român în vârstă de 25 de ani care mergea pe bicicletă a fost lovit de un autoturism al cărui şofer nu l-a observat.
Tânărul a fost rănit grav în accident şi a murit în drum spre spital.
Autorităţile italiene anchetează circumstanţele producerii accidentului.