"Moartea lui Simone Camilli este o tragedie pentru familia sa şi pentru ţară. Încă o dată, un reporter plăteşte tribut unui război care durează de prea mulţi ani", a declarat şefa diplomaţiei italiene, Federica Mogherini, citată în comunicat, scrie mediafax.ro.
Mogherini a exprimat "condoleanţe pentru o pierdere atât de dureroasă (...), în nume propriu şi în numele întregului Guvern".
Este "a doua oară în câteva luni când deplângem moartea unor tineri angajaţi cu curaj în munca de reporter", a adăugat ea.