Un seism cu magnitudinea 6 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă pe insula indoneziană Sulawesi, la mică adâncime, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), informează AFP.
Cutremurul a avut loc la orele locale 21:43 (14:42 GMT), la o adâncime de 9,9 kilometri, a precizat USGS.
Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube provocate de cutremur.
Indonezia se află în regiunea aşa-numitului "Cerc de Foc al Pacificului", o zonă activă din punct de vedere seismic, în care mai multe plăci tectonice se întâlnesc, provocând un număr mare de cutremure şi activitate vulcanică.