Aparatul, un Socata TBM-700 cu șase-șapte locuri, s-a prăbușit la circa 22 km nord de Port Antonio, pe coasta de nord-est a insulei, a precizat pentru AFP un responsabil al autorităților aeriene din Jamaica, adăugând că sunt în curs "căutări" și operațiuni de "salvare", potrivit Agerpres. Anterior, două avioane de vânătoare americane au escortat acest avion monomotor, care nu răspundea la apeluri radio în spațiul aerian al Atlanticului, potrivit Comandamentului pentru Apărare Aerospațială a Americii de Nord /NORAD/.
Către ora 13.30 /17.30 GMT/, avionul își continua zborul spre sud și survola Cuba, potrivit site-ului specializat flightradar24.com.
"Nu știm cine este la bord și în ce stare sunt pasagerii. Avionul zboară de cinci ore, o perioadă lungă pentru acest tip de avion. Sperăm să nu se termine rău", a explicat la CNN directorul aeroportului din Naples, Ted Soliday.
Mai multe pe Agerpres.