Fotografiile celor două mașini, un Lamborghini verde deschis și un Ferrari roșu alături de alți bolizi grav avariați, au făcut înconjurul internetului. Accidentul a avut loc sâmbătă seara și s-a soldat, potrivit poliției, cu rănirea unei persoane.
Survenit 22.00 la ora locală pe o ploaie puternică, accidentul a prefațat lansarea pe ecrane la miezul nopții a ultimului episod din saga polițistă și curse auto 'Fast and Furious 7', care a bătut recordul de spectatori în sălile de cinema din China, potrivit revistei de specialitate Hollywood Reporter. "Se grăbeau oare să vadă filmul?", s-au întrebat ironic internauții.
Potrivit site-ului de știri Sina, unul din șoferii bolizilor era un student mare amator de curse organizate în tunelul situat în apropierea arenei "Cuib de păsări" — stadionul olimpic emblematic al Beijingului.
Un Lamborghini se vinde în China cu aproximativ 760.000 de euro, în timp ce un Ferrari costă în jur de 475.000 de euro.