"Aproximativ 60 de șomeri s-au adunat" pe o stradă din capitală după care s-au îndreptat spre sediul guvernului unde au încercat să intre cu forța, a precizat ministerul într-un comunicat. Potrivit ministerului, cinci polițiști au fost răniți de manifestanții care au aruncat cu pietre.
La rândul său, secretarul general al Uniunii generale a studenților tunisieni (UGET), Wael Naouar, a făcut cunoscut că mai mulți manifestanți au fost răniți în ciocnirile cu poliția și că doi dintre aceștia au fost internați în spital.
Wael Naouar a adăugat că 19 manifestanți au fost arestați, relatează Agerpres.
Potrivit liderului organizației, manifestanții aveau interdicția de a lucra în sectorul bugetar din epoca fostului președinte Zine el Abidine Ben Ali — alungat de la putere în 2011—, din cauza legăturii lor cu UGET, la acea dată opozantă a regimului tunisian. Ei au cerut să li se asigure locuri de muncă în sectorul bugetar.
Tunisia a cunoscut la mijlocul lunii ianuarie o contestație socială inedită prin amploarea și durata sa cu începere din 2011 și revolta populară care a dus la răsturnarea lui Zine el Abidine Ben Ali.
Guvernele care s-au succedat în ultimii ani au afirmat toate că lupta împotriva șomajului reprezintă o prioritate, fără succes însă pe fondul unei grave crize economice.