Orașul Mosul, din nordul Irakului, este vizat din 17 octombrie 2016 de o ofensivă a forțelor irakiene care, cu sprijinul coaliției internaționale sub comandament american, încearcă să-l preia de sub controlul grupării jihadiste Statul Islamic, ultimul său bastion major în Irak.
"Un elicopter s-a prăbușit în această dimineață (miercuri, n.r.), în timpul unei misiuni, din cauza unei defecțiuni tehnice", se spune într-un comunicat al Comandamentului pentru operațiuni comune care coordonează operațiunile forțelor irakiene împotriva Statului Islamic, citat de agerpres.ro.
Cei doi piloți și doi tehnicieni de la bordul aparatului de zbor și-au pierdut viața în accident, a indicat pentru AFP un căpitan din aviația irakiană, sub rezerva anonimatului.
"Ei se îndreptau spre Qayyarah într-o misiune de rutină", a adăugat el, referindu-se la baza militară situată la 50 km sud de Mosul, unde sunt concentrate mai multe forțe mobilizate în ofensiva în curs de desfășurare.
Elicopterul era unul de tipul Mi-35, de fabricație rusă, potrivit aceluiași oficial, care remarcă o întreținere a acestor dispozitive nu întotdeauna satisfăcătoare, pe fondul intensificării luptelor pentru Mosul, care au intrat în a doua fază.