În încercarea de a scăpa de înțepăturile miilor de insecte, bărbații au sărit în lacul în care pescuiau, situat în Brasilândia de Minas, Minas Gerais.
Presa locală spune că cei doi prieteni au reușit să înoate spre o zonă sigură, în timp ce tânărul de 30 de ani nu a putut fi găsit.
Pompierii au fost chemați pentru a începe căutările, dar în momentul în care un scafandru era pe punctul de a intra în apă a constatat că aceasta era plină de pești piranha.
Cadavrul a fost găsit în cele din urmă la patru metri distanță de mal, după câteva zile. Criminaliștii au stabilit că bărbatul fusese atacat și parțial mâncat de peștii carnivori.
Bazinul fluviului Amazon din America de Sud găzduiește aproximativ 30 de specii de piranha, pești deosebit de agresivi, cu dinții foarte ascuțiți, care pot cu ușurință să rupă carnea.
Atacurile acestor pești asupra oamenilor sunt „extrem de rare”, dar se întâmplă atunci când aceștia nu sunt atenți în ce ape intră.