Bărbatul ar fi agresat-o pe asistentă în biroul unei farmacii din orașul Sherbrooke, acolo unde aceasta se ocupa de vaccinarea împotriva coronavirusului, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției din provincia canadiană Quebec, potrivit Reuters.
„Suspectul nostru s-a dus direct în birou și a început să țipe la asistentă”, a spus purtătorul de cuvânt.
Bărbatul a părut să fie șocat de faptul că soția sa a fost vaccinată în farmacie „fără autorizația sa”, și a lovit-o pe asistentă în față, a adăugat acesta.
Deocamdată nu este clar dacă agresorul este împotriva vaccinărilor și nici dacă soția sa chiar a fost vaccinată în respectiva farmacie.
La nivel global, de la începutul campaniilor de vaccinare, asistentele medicale s-au tot confruntat cu situații similare de agresiune, spun experții în sănătate.